Cea mai mare navă semi-submersibilă din lume e la Constanța
Ooo, da, cea mai mare navă semi-submersibilă din lume – Dockwise Vanguard – a sosit la Constanța sâmbătă, după un drum de 2 zile dinspre Istanbul. Nava sub pavilion Curacao, este special construită pentru a transporta construcții speciale agabaritice, platforme petroliere sau vapoare , orice, până în 110.000 tone.
Se află la noi în țară până in luna Aprilie când va încărca platforma Ocean Endeavour care a fost in Marea Neagră cu direcția Palermo. Operațiunea va avea loc în rada Portului Constanța pentru că în port nu exista adancimea suficientă, minim 31 de metri, pentru a putea efectua manevrele de încărcare în siguranță.
Nava construită în Koreea de Sud a costat 240 milioane de $ și a fost lansată la apă în Octombrie 2014. Are o lungime de 275 metri, o lățime de 70 metri si o greutate proprie de 69500.
Atunci când preia o încărcătură nouă, își umple rezervoarele cu apă și se scufundă până la 16 metri adâncime – mai mult decât un bloc cu 4 etaje. Nava este condusă apoi sub încărcătură și este iarăși ridicată la suprafața prin golirea rezervoarelor de apă. Poate transporta nave mai lungi decât lungimea ei proprie.
Putem afirma că este una dintre cele mai impresionante nave de pe piața.
Sursa: Piața Digitală
Pe asta mi-ar fi placut si mie s-o vad.
Video cu nava in rada la Constanta!
https://youtu.be/CVlbV_5D-kc