A fost descoperită bacteria care se hraneste cu plastic

Distribuiți pe:

Anual, productia de plastic depășește 300 milioane de tone, find folosit intr-o gamă largă de produse, de la ambalaje și până la diverse articole de îmbrăcăminte.

Deseuri plastice pot fi văzute persistent peste tot în mediul înconjurător, în gunoaiele de pe străzi, câmp si chiar în râuri, lacuri mări si oceane.

Materialele plastice sunt polimeri, molecule subțiri și lungi construite prin sub forma unor blocuri repetitive. Spre deosebire de polimerii naturali, materialele plastice nu sunt biodegradabile.

Majoritatea materialelor plastice sunt realizate din momomeri pe baza de Carbon, deci în teorie acestea ar trebuii să fie o sursă bună de hrană pentru micro-organisme(in principal bacteri). Problema este că, plasticul, este prezent pe Pamânt de doar 70 de ani. Motiv pentru care, micro-organismele (bacteriile), nu au avut destul timp pentru a evoluaprin a-și crea un kitt biochimic prin care să poată digera fibrele plastice, spargându-le în substanțele chimice constitutive, ca mai apoi să folosească aceste chimicale pentru a se hrănii și creste.

Dar, de curând, o echipa de la universitatea din Kyoto au descoperit, în urma căutărilor prin gunoaie, o bacterie mâncatoare de plastic.

După 5 ani de cercetare și 250 de probe, aceștia au ajuns la concluzia că, bacteria traieste hrănindu-se cu plasticul de tip polietilen tereftalat, material plastic foarte comun, folsit la fabricarea sticleolr de tip PET si a mai multor tipuri de haine.

În prezent, majoritatea deșeurilor plastice de tip sticla PET, nu sunt cu adevărat reciclate.

Fabricile de ambalare preferând plastic „virgin”, proaspăt făcut din substanțe chimice, derivate în mod normal din petrol. Bacterile mancătoare de PET ar reprezenta metoda adevărată de reciclare a plasticelor. Substanțele chimice rezultate dupa digestia enzimelor fiind apoi folosite pentru crearea de materiale plastice „virgine”.

Echipa GizmoBox susține ecologia și speră ca un sistem de reciclare de acest gen să fie implementat cât mai repede, astfel reducând poluare și creând un mediu înconjurător mai verde si mai curat.


VIA: Piața Digitală

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *